Consultanță firme Agribusiness
Știm cu toții că uneori ne aflăm în impas.
Știm că uneori afacerea noastră suferă, dar nu înțelegem de ce și cum o putem aduce din nou pe un trend pozitiv.
Uneori nici nu știm cât pierdem.
AȘA CĂ SPUNE-NE UNDE DOARE
- 20 de ani de experiență în companiile ABCD și mulți alții
- Expertiză în dezvoltarea sau reconstrucția afacerilor pentru companii private sau cotate la bursă.
- O urmărire clară a obiectivelor (bugete, cifre, indicatori cheie, P&L)
- Zero eșec în 20 de ani de agribusiness.
- Specializare: dezvoltarea afacerilor de la zero, reformularea și reconstrucția afacerilor, dezvoltarea afacerilor aflate în impas.
- Experiență în funcții de conducere precum director general, CEO sau Head of Trading.
Acest serviciu se adresează societăților comerciale, distribuitorilor de inputuri, distribuitorilor de mașini, procesatorilor sau integratorilor (COMERȚ - DISTRIBUITORI - PROCESATORI).
Cezar Gheorghe pe scurt
Expert in agribusiness, cu peste 20 de ani de experiență:
- 9 ani cu Cargill
- 3 ani cu Ameropa
- 2 ani cu Chimpex
- 3 ani cu Bunge
- 4 ani cu Agricover
Arie largă de expertiză, de la comerțul cu cereale și semințe oleaginoase până la dezvoltarea bugetului, negocierea contractelor, reorganizarea corporativă, operațiunile și gestionarea profitului.
Recunoaștere Cezar Gheorghe
Cezar Gheorghe este adesea citat de:
Cezar apare la:
Contactează
AGRI Column
SPUNE-NE NEVOILE TALE, suntem nerăbdători să aflăm. Scrie-ne câteva rânduri și noi te vom contacta.
SAU SUNĂ-NE TU LA +40 749 777 711