Raportul de piață special de astăzi este dedicat WASDE (World Agricultural Supply and Demand Estimates), raport de piață al Departamentului de Agricultură al Statelor Unite ale Americii. Mai jos, puteți regăsi informații despre producția, consumul și stocurile la nivel mondial pentru următoarele culturi:
PRODUCȚIE: WASDE a generat o proiecție asupra producției la nivel global oarecum staționară. Nivelul de la lună la lună s-a modificat cu doar 0,33 mil. tone datorită unor re-evaluări de stocuri. Este o scădere insignifiantă. Avem deci modificări marginale de la 778,5 mil. tone la 778,83 mil. tone. Argentina este re-evaluată în creștere cu 0,5 mil. tone, iar câteva țări adaugă încă 0,3 mil. tone. În schimb, UE generează o scădere de 0,6 mil. tone, de asemenea, din re-evaluări.
CONSUM: WASDE a generat o proiecție de consum în creștere cu 3,78 mil. tone, de la 787,3 până la nivelul de 791,08 mil. tone. Această creștere vine pe fondul necesitații de aprovizionare la nivelul Orientului Mijlociu și al Nordului Africii, dar un impact mai mare îl are creșterea consumului în India.
STOCURI: WASDE generează un nivel de stocuri în scădere față de luna trecută cu 3,08 mil. tone, pornind de la un nivel de stocuri de 281,5 mil. tone și ajungând la 278,42 mil. tone. Stocurile sunt strâns legate de comerț și producție la nivel global. Producția am văzut-o, așa că ne concentrăm pe comerț. Înregistrăm un declin al comerțului la nivel global, estimat în scădere cu 3 mil. tone, până la nivelul de 200,1 mil. tone. Scăderea comerțului global este determinată de implicațiile războiului din Ucraina și de imposibilitatea de export a acestei țări. În termeni statistici, avem cel mai scăzut nivel al grâului din punct de vedere al stocurilor din ultimii cinci ani.
WASDE APRILIE 2022
PRODUCȚIE – CONSUM – STOCURI
+0,33 | +3,78 | -3,08
ANALIZĂ
- Ponderea cea mai mare în creșterea consumului global provine din India, agregată cu cererea normală de consum pentru această dată din Orientul Mijlociu și Nordul Africii.
- Stocurile sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani și reamintim cum că ½ din aceste stocuri sunt în China.
- În mod clar, un consum mai mare și un nivel de stocuri mult mai mic împing prețul grâului în sus.
PRODUCȚIE: WASDE indică o creștere a producției la nivel global de la un nivel de 1.206,1 mil. tone până la nivelul de 1.210,45 mil. tone. Practic, vorbim de o creștere de 4,35 mil. tone. Principala creștere provine din Brazilia, care este prognozată cu un plus de 2 mil. tone, de la 114 la 116 mil. tone producție totală (Safra + Safrinha). Încă 0,7 mil. tone provin din re-evaluarea producției Uniunii Europene, în principal din creșteri marginale ale unor țări precum România și Germania.
CONSUM: WASDE indică o creștere a consumului cu 0,55 mil. tone, plecând de la un nivel de 1196,6 mil. tone și ajungând la un nivel de 1197,15 mil. tone. Nu este o creștere semnificativă, care să poată impacta piața din punct de vedere al prețului, ci mai degrabă un consum marginal crescut.
STOCURI: WASDE generează un nivel de stocuri în creștere cu circa 4,46 mil. tone, în mare parte datorită reducerii importului de porumb din China, reducerii nivelului de export din Paraguay și, subsecvent, creșterii nivelului de export a Serbiei. Pe de altă parte, oprirea exportului din Ucraina impactează puternic și, în acest fel, cresc stocurile la nivel global.
WASDE APRILIE 2022
PRODUCȚIE – CONSUM – STOCURI
+4,35 | +0,55 | +4,46
ANALIZĂ
- Avem un raport care generează creșterea producției la nivel global, în special datorită upgrade-ului din Brazilia.
- Consumul rămâne oarecum latent cu o creștere marginală.
- Stocurile cresc, în principal din cauza opririi exportului ucrainean și a reducerii consumului de către China (3 mil. tone).
PRODUCȚIE: WASDE generează o producție de soia din nou în scădere față de luna trecută. De la nivelul de 353,8 la nivelul de 350,72 mil. tone, adică un minus de 3,08 mil. tone. Scăderile sunt așa cum ne așteptam cu toții în America de Sud, cu Brazilia degradată încă o dată cu 2 mil. tone, până la 125 mil. tone și Paraguay cu 1,1 mil. tone.
CONSUM: WASDE indică o scădere a consumului la nivel global cu 1,82 mil. tone. Din nou, consumul este afectat de China care reduce importul cu 3 mil. tone. Principala cauză este, firește, reducerea crush-ului care nu are randament în preț, la care se adaugă și lockdown-ul din Shanghai.
STOCURI: WASDE indică o scădere a stocurilor la nivel global de 0,42 mil. tone, plecând de la un nivel de 90 mil. tone și ajungând la 89,58 mil. tone. În linii mari, este o scădere marginală generată de compensarea dintre producție și consum. SUA generează însă în continuare vânzări bune ca exporturi.
WASDE APRILIE 2022
PRODUCȚIE – CONSUM – STOCURI
-3,08 | -1,82 | -0,42
ANALIZĂ
- În ceea ce privește producția globală, scăderile erau deja calculate de către comercianți. WASDE nu a făcut altceva decât să certifice acest lucru. Algoritmii fondurilor au reacționat imediat și au crescut indicațiile CBOT.
- Consumul are o problemă, dar acest lucru nu impactează în mod determinant. Faptul că China reduce importul cu încă 3 mil. tone este compensat parțial de alte piețe.
- Stocurile rămân în linii mari aceleași, dar impactul din prețuri va reverbera în complexul VEGOIL, care pare așezat astăzi.
© Drepturile de autor asupra întregului conținut, inclusiv imaginile și bazele de date, aparțin Casei de Trading a Fermierilor. Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate este permisă pentru uz strict personal; utilizarea în alte scopuri sau în scopuri comerciale este strict interzisă.